Este frumos și plăcut Domnului ca să mărturisim tot ceea ce El a lucrat sau făcut în dreptul nostru. 

În acest sens, doresc să fac o mărturisire despre cum Dumnezeu a avut milă de mine, despre cum El a mai lăsat în dreptul meu VIAȚĂ. Consider că este cu adevărat O MINUNE pe care a făcut-o în viața mea cu un anumit scop.  De curând s-a împlinit un an de când am făcut legământ cu Domnul în apa botezului și în acest an Dumnezeu a început lucrări de îndreptare în viața mea. El a fost cu mine atunci când încercarea sau necazul au venit, chiar și când lipsurile erau mari, El a fost lângă mine și m-a binecuvântat… deși nu meritam, însă dragostea Lui este mai mare decâ  păcatele mele / ale noastre. Deopotrivă, El poartă de grijă și celor buni și celor răi.

Această mărturie doresc să fie publică spre Slava Domnului Isus Hristos.  În vinerea mare a anului 2020, in săptămâna patimilor, când ne amintim de jerta de la Calvar,  am avut un grav accident rutier, în jurul orei 11.20 A.M. Am plecat singură cu mașina  din București și mă îndreptăm spre Galați iar la ieșirea din Slobozia, spre Brăila, am pierdut  controlul volanului. Am trecut pe un pod iar pe carosabil erau denivelări, o diferență între asfaltul nou construit și cel vechi. Astfel  am ajuns  pe partea dreaptă a carosabilului unde erau pietre cubice care m-au făcut să pierd controlul volanului.  De tot. Vedeam cum volanul se învârte singur iar mașina derapa în stanga și-n dreapta. Am intrat pe contrasens. Apoi am tras brusc de volan în partea dreaptă cu gândul de a evita o eventuală coliziune cu  mașinile care se vedeau în depărtare pe contrasens. Nu mai știu dacă am apăsat pedala de frână dar ceea ce îmi amintesc cu claritate este că știam că nu voi păți nimic, eram conștientă și calmă de tot ceea ce se întâmpla.

De când am virat spre dreapta brusc, mașina a început să se rostogolească pe câmp, puțin în vale. M-am rostogolit de 3 ori și mașina s-a oprit cu rotile în sus. A fost auto – accidentare, în sensul că nu au fost implicate alte mașini ci doar a mea a fost grav avariată.  Totul s-a întâmplat foarte repede dar parcă Dumnezeu prin Duhul Sfânt mi-a pus în minte gânduri bune și  de liniște. Mi-a răsărit în minte gandul că nu voi păți nimic, să rămân calmă. În tot acel timp în care mă rostogoleam, eram conștientă și liniștită, cu mâinile pe volan și înțepenită în scaun, așteptând doar să se oprească mașina. Eram încredințată că nu acolo va fi sfârșitul vieții mele (gând pus de Dumnezeu în inima mea, că altfel nu îmi explic de ce nu îmi făceam griji, de ce nu m-am panicat sau țipat).

Când mașina s-a oprit, am văzut că totul era stricat, toate geamurile erau sparte, dezordine în mașină, totul de-a valma, mașina avariata grav, DOAR  geamul  șoferului (din partea stângă)  era intact. Vă spuneam că eram liniștită în tot acest timp, nu m-a cuprins groza sau frica. De parcă Dumnezeu m-a ținut în palmele Lui, doar El m-a protejat. Eram  conștientă (chiar și când m-am văzut cu capul în jos în mașina răsturnată) și încet, încet am apăsat pe buton pentru a deschide geamul din partea șoferului, mi-am  deschis singură centura de siguranță și căutam modalități de a ieși de sub mașină. Un om s-a apropiat  și mi-a spus să scot capul afară și apoi picioarele și așa am ieșit pe geamul de la șofer de sub ruinele mașinii mele. Toți oamenii care au oprit, s-au minunat și  erau curioși. Toți spuneau că acolo în zonă sunt frecvent accidente și în general sunt foarte grave. Vorbeau între ei și spuneau să sune la ambulanță.

Mărturisesc că NIMIC NU AM PĂȚIT în acel accident. Nici o zgârieturi nu am avut, sunt vie și nu am rămas trumatizată psihic în urma acestui eveniment. Știți bine ca mulți oameni după astfel de evenimente rămân cu teama de a conduce sau de a merge cu mașina. Eu nu am rămas cu astfel de sechele psihice sau fizice.

În  doua  zi de Paște ba chiar am urcat într-o altă mașină să văd dacă pot conduce din nou. Și am putut conduce fără teamă. Slavă Domnului!

Spunând și prietenilor apropiați ce am pățit, ei mă încurajau spunându-mi  să  mă bucur că sunt bine, că nu am pățit nimic dar mie  însă îmi părea rău că nu mai am mașină. Și ma gândeam  că mi-a fost greu să o cumpăr și să strâng bani și că alta eu nu îmi mai permit. Pe moment și ulterior, câteva zile, nu conștientizam gravitatea a ceea ce mi s-a întâmplat. Eu tot aveam părere de rău pentru  pierderea mașinii. Dar Dumnezeu în bunătatea Lui este atent la nevoile noastre. Iar a treia zi de Paște, când am mers la serviciu, am anuntat-o pe șefa mea că am avut accident, că mașina  mea e daună totală și că pentru o perioadă nu mă mai pot deplasa la sediul din afara orașului solicitand să-mi desfășor activitatea doar la sediul din București.  Vă spun că nici nu a trecut ziua și directorul companiei m-a sunat și mi-a spus că îmi vor face rost de o mașină pe care să o folosesc și pentru deplasările la sediul din afara oarșului.  Chiar și în acest moment folosesc mașina de serviciu. Lăudat să fie Domnul!

Mărturisesc toate acestea spre Slava Domnului Isus Hristos, pentru a vă întări și pe voi în credință alături de mine și pentru a crede din toată ființa noastră ca El este Viu, singurul Dumnezeu adevărat,  care ne iubește oricât de răi și păcătoși am fi. Pentru a ne încredința pe deplin că cel rău nu ne poate face nimic dacă Dumnezeu are un plan cu noi și noi ne încredem în El.

Cert este că Dumnezeu a îngăduit să se întâmple acel eveniment pentru a mă face sa înțeleg că trebuie să mă rup de trecutul meu păcătos, să Îl caut mai întâi de toate pe El și sa nu îmi lipesc inima de lucrurile materiale. Eu am avut de învățat multe din acest eveniment cu ajutorul unui vas al Domnului care m-a ajutat (prin descoperiri de la Domnul) să învaț ce trebuia să învăț. Pentru  că imediat după accident, mi-a scris și m-a întrebat dacă știu oare pentru ce a îngăduit Domnul acest accident în viața mea. Mi-a mai spus că prietenul meu a stat toată noaptea și s-a rugat ca eu sa mă întorc cu bine la București.  Și Dumnezeu i-a ascultat rugăciune pentru  că m-am întors seara cu trenul în București  teafără.

Acest eveniment a fost îngăduit ca să învăț că trecutul meu nu este plăcut Domnului și că nu trebuie să mă mai întorc la faptele din trecut, că  trebuie să iau aminte la ceea ce El mi-a descoperit cu privire la planul Lui pentru mine și să fiu înțeleaptă.  Înainte de accident am avut parte de multe descoperiri din partea Domnului printr-un vas de lucru însă de multe ori eram îndărătnică și nu luam aminte sau nu voiam să cred pentru că nu coincidea cu dorințele mele.

Din toată această experiență eu am desprins câteva concluzii generale pe care doresc să le împărtășesc cu cititorii. Este mai bine să învățâm din greșelile altora pentru a le evita. Este important să:

• Îl căutăm mai întâi pe Domnul și împărăția cerurilor iar pe celelalte,  cu siguranță, le vom primi pe deasupra.
• să nu ne lipim inima de lucruri ci doar să ne folosim de ele.
• sa lăsăm trecutul în urmă, păcatele noastre să le mărturisim, să ne iertam și noi pe noi înșine și să DORIM cu adevarat să ne îndreptăm, să ne pocăim, să ne sfințim vasul și ființă noastră!
• să luăm aminte la ceea ce ne vorbește sau descoperă prin vasele de lucru sau prin Cuvântul Său. Domnul ne vorbește când într-un fel, când în altul și noi să fim cu băgare de seamă și atenți la șoapta Duhului Sfânt.
• Dumnezeu este îndelung răbdător  dar noi nu trebuie sa întârziem în a ne întoarce cu fața spre El și a veni înaintea Lui să îi cerem iertare.
• când Dumnezeu ne face descoperiri, o face pentru  că ne iubește și vrea să ne îndreptăm, vrea să ne asigure de dragostea Lui, vrea să ne atenționeze sau să ne zidească sufletul. Să fim copii buni și ascultători. Dar mai mult decât ascultători, să fim împlinitori ai Cuvântului Lui.

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!